Foto

vineri, 27 februarie 2015

Let's make a difference



  Toți am fost deranjați de acel documentar făcut de un englez, "The romanians are coming" parcă îi zicea, sincer nu l-am urmărit din simplu motiv ca m-ar fi lăsat rece. Asta pentru că din "n+1" motive noi, românii, le suntem superiori.

  Cred ca cel mai de actualitate caz prin care demonstram ca suntem peste ei, asta si datorită faptului ca sunt putin microbist, este noua vedetă a fotbalului englez (culmea, sport inventat de ei), este un român și anume Florin Gardoș. Dar asta e mai puțin relevant.

  Mi-a ajuns la urechi, faptul că o mână de oameni din Craiova împreună cu ONU, se pare, vor sa zică NU DISCRIMINĂRII.

 Este o inițiativă bună, având în vedere că în România ne-am confruntat tot timpul cu o problemă a minorităților, acum nu știu de care parte era problema :D

 Așa că dacă vreți să schimbați ceva, să vă spuneți o părere, pro sau contra, o puteți face cu ocazia evenimentului intercultural care se va desfășura la CCTD sub numele de Zer0 Discriminare, sâmbătă, 28 februarie, de la ora 14.00.

  Eu sunt de părere că este încă o ocazie de a le dovedi acelor oameni care ne desconsideră ca națiune că suntem mai buni decât ei, și că această campanie a lor împotriva noastră este doar în defavoarea lor...

  Oricum suntem cei mai buni!!!
 :))))

miercuri, 25 februarie 2015

Superstar

 

Ai apărut ca un înger, un fulger,un înger, un fulger, un înger, un superstar. Ai apărut ca un înger, un fulger, Un înger m-a fulgerat.

  Așa ziceau băieți de la Direcția 5 într-o melodie.

 Despre asta este vorba.Cum ai apărut, când ai apărut și mai ales de ce?

  Te-am văzut mai deunăzi pe stradă. Nici nu m-ai băgat în seamă, poate nu m-ai văzut, poate nu ai vrut să ma vezi...Cine știe?
  Important este ca te-am văzut, mi-am adus aminte.Dar mai important este faptul ca nu te-am uitat. Tu?

  Tu ce mai faci? Îți mai amintești ziua în care ne-am certat la tine la bloc, eu am plecat și tu nu ai intrat în casă ci m-ai așteptat?
  Mi-ai zis ca știai ca o să ma întorc imediat din drum, că te așteptai să fac asta și că nu te-am dezamăgit când m-am întors!

  Dar cu toate astea tu ai ales alt drum, ai făcut alte alegeri, alegeri benefice, poate pentru tine, dar eu nu te-am uitat.

  Mai ții minte melodia care îți plăcea? Melodia pe care o ascultam împreună?

  Joe Dassin-Et si tu n'existe pas.

  Asta e melodia care încă ma leagă de tine și care îmi trezește amintiri când o ascult.Amintiri plăcute care îmi arată că nu am trăit degeaba până acum și că am însemnat ceva pentru cineva...pentru CINEVA!

 

luni, 23 februarie 2015

Avem puls...



   1-0 sec. Mai mult nici nu era nevoie.

  Fiind oltean get-beget, de mic am avut în suflet o singură echipă, Universitatea Craiova, iar ca oltean nu ai cum sa nu ți se ridice părul pe mâini când auzi peste tot pe unde ai fi imnul regional "Oltenia,Eterna Terranova" și să simți cum începe să-ți crească pulsul și să îți dea sângele în clocot.

  Tot timpul, Universitatea Craiova a fost considerată un fel de Cenusăreasa fotbalului autohton, nefiind o echipă a marii puteri de dinainte de '89.

  Pe lângă aceasta echipă mai exista o alta, o altă Cenușereasă, o altă echipă dată la o parte de marile puteri ale statului, Rapid București, care fiind o echipă a sindicatului nu era văzută cu ochi buni de Comitetul Central, dar cu toate astea a făcut performanță la fel ca și U. Craiova.

  De la ultimul campionat câștigat, în 2003, Rapidul n-a mai avut vreo performanța notabilă și s-a zbătut undeva în jumătatea superioară a clasamentului, dar asta nu a fost o problemă pentru suporterii alb-vișinii care au susținut-o necondiționat.

  În ultimul an, echipa a traversat cea mai neagră perioadă, întâmpinând dificultăți financiare, fiind chiar retrogradată, dar se pare ca încă mai are putere, o putere dată din nou de suporteri și de un finanțator venit parca de nicăieri,care a adunat o echipă care la prima vedere nu avea multe șanse de izbândă. 

  Dar au reușit, au reușit să bată "intangibila" echipă a Stelei, dând speranțe suporterilor la o renastere precum a Pasării Phoenix, asemenea echipei Craiovei care se pare ca va face la rândul ei o figura frumoasă anul acesta.

   Așa că nu ne rămâne decât să sperăm la o renaștere a celor două foste mari puteri ale fotbalului românesc, nu de alta dar parcă mi-e dor de acele derby-uri Craiova-Rapid!

Vouă nu?

duminică, 22 februarie 2015

O zi de neuitat



  Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales postum membru al Academiei Române. Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze.

                                                                                                                   Sursa: Wikipedia
   Și na, că fuserăm și la Tg.  Jiu. 
Orașul lui Constatntin Brancuși, orașul cu o mare incărcătură culturală pot spune.

 De cum am ajuns acolo am fost întămpinați de o gorjeanca veritabilă, Daniela Bojincă a.k.a Pishky, care ne-a fost o gazda minunata, si a avut o rabdare imensa cu noi, nebunii din Craiova...si nu eram decât 7...dacă eram mai mulți?

 Prima oprire a avut loc la Coloana Infinitului, care este o  stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoștinței fără sfârșit” și a fost dedicată soldaților români din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Este formata din 16 moduli octaedrici suprapuși avînd la extremitațile superioara și inferioara câte o jumătate de modul. Dar cam multe detalii tehnice...

După care am ajuns la Biserica din oraș, unde am observat ca fețele bisericești nu sunt așa sărace cum susțin. Aici am stat mai putin pentru că nu prea aveam ce vedea...

Si am ajuns la Poarta Sărutului. Sublim...

Câți știați că, de fapt, această sculptura nu se adresează îndrăgostiților în totalitate? Eu unul acum am aflat. Arata ca un arc de triumf și simbolizează triumful vieții asupra morții.

 Și ajungem la Masa Tăcerii care este formata din masa construită din calcar si 12 scaune în forma de clepsidră prin care reprezintă trecerea timpului.

Toate cele trei minumente sunt dispuse de-a lungul unei axe, denumita Aleea Eroilor.

În rest buna voie si distracție la maximum, crizele de râs ale lui Damian combinate cu cele de plans ale Xaarei si Sandei, acompaniate de cântecele "triste" :D, ale viitoarei bloggerițe Alina Vaduva și de trairea la intensitate a unui meci de tenis urmărit live pe tableta lui Daniel.

  Ca încheiere aș spune că a fost o experiența de neuitat pe care sper să o repetam cu proxima ocazie!!!






joi, 19 februarie 2015

Can-Can oltenesc...

Amza Pellea s -a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Jaroslav Hašek), Esteban (Fântâna turmelor de Lope de Vega).
Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit- 1973),"inginerul" din Nic Nic.
Pe scena Teatrului Național din București dă viață lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) și lui Vlad Țepeș (A treia țeapă de Marin Sorescu - 1979).
Ultimul rol creat la teatru îl readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moșier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983.
Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din TudorRăscoalaHaiduciiDaciiColumnaMihai Viteazul), cât și personaje contemporane (Ailincii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar și personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horațiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).
Rămas probabil în conștiința publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul și prin Nea Mărin, reușește în Atunci i-am condamnat pe toți la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, și câteodată veselul Ipu recapătă, în finalul filmului, figura dârză și tragică a soldatului țăran din primul război mondial.Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.A câștigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim și Veler Doamne" de Victor Ion Popa.
A fost căsătorit timp de 25 de ani din 1958 până la moartea sa în 1983 cu Domnica Mihaela din familia Policrat din Craiova. Este tatăl actriței Oana Pellea.
A decedat în data de 12 decembrie 1983 la București în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
Fundația Enciclopedică „Amza Pellea” a realizat un film documentar numit „Douăzeci de ani fără Amza”

                                                                                      Sursa Wikipedia

miercuri, 18 februarie 2015

Teatrul Național Marin Sorescu

 
Cunoscut anterior sub numele de Teatrul National din Craiova,Teatrul National Marin Sorescu este o institutie teatrala publica de cultura finantata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National.

   Fondat în 1850, teatrul a fost denumit după omul de cultura și scriitorul local Marin Sorescu, în anii de după Revoluția din 1989.
    Angajarea, în 1956, la Teatrul National din Craiova, a unei intregi promotii de actori (George Cozorici, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rauțchi, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu, Sanda Toma), împreuna cu profesorul lor, Vlad Mugur, a marcat un moment deosebit de important. Aceștia vor deveni peste ani generația de aur a teatrului romanesc.
   Teatrul Național Marin Sorescu a participat pana în prezent la peste 150 de festivaluri si turnee din întreaga lume și a fost distins, in urma unor reprezentații de mare clasa, cu numeroase premii și distincții: Festivalul International de la Edinburg, Festivalul Teatrului Americilor de la Montreal, Festivalul International al Artelor Scenice de la Sao Paolo, Festivalul Lincoln Center (USA), Festivalul de la Avignon, Festivalul Convenției Teatrale Europene de la Stockholm, Festivalul de Teatru de la Dublin, Festivalul International de Teatru MESS-Sarajevo etc.
Acest teatru este primul din Europa de Est care a devenit membru al Convenției Teatrale Europene. 

                                                                                    Sursa: http://locuridinromania.ro

Așa că teatru avem...de ce să nu-l populăm din când în când?

luni, 16 februarie 2015

Vorbe-n vânt!

 
Mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă și la bărbie, dar mâna nu le mai știe, și alunecă-n neștire pe-un deșert în strălucire, peste care trece-alene o leoaică arămie cu mișcările viclene, încă-o vreme, și-ncă-o vreme...
                                                                             Nichita Stănescu- Leoaică tânără, iubirea.


    Azi nu aveam chef să scriu, dar mi-am adus aminte de o discuție pe care am avut-o cu cineva care spunea că mă iubește, și cu toate astea a făcut niște lucruri care contraziceau spusele ei.

  Când am întrebat de ce a fost necesar acest circ, acele vorbe, mi-a răspuns scurt: așa simțeam nevoia!  

  Eu credeam că atunci când ai nevoi te duci la toaletă, te duci la shopping, nu spui "te iubesc!"

  După umila mea părere, astea sunt doua cuvinte care nu se spun cu o ușurință apropiată de " vreau și eu două pâini", să zicem!
   Este o expresie pe care ți-o asumi cu toată ființa ta, cu toată conștința ta...o trăiești!

   Sau am mai auzit o variantă: "o ziceam ca să nu se simtă prost, pentru că și el îmi spunea la fel !"
 
  Păi cum vine asta? Aruncăm vorbe doar să se simtă celălalt bine?

  Nu spun că nu te simți bine când cineva îți spune ca te iubește, dar când afli motivul adevărat pentru care o spune, nu dai cu capul de toți pereții? La figurat vorbind!

   De ce nu ne asumăm ce spunem sau facem? De ce nu suntem responsabili pentru ceea ce facem?

   Am învățat că în viața trebuie să iți asumi niște riscuri pentru a putea fi fericit...dar trebuie să știi când faci acele riscuri, pentru că riști să dai cu capul de zid, și să intri într-un fel de comă din care cu greu mai ieși.

   E normal să se întâmple așa sau sunt eu de modă veche?

sâmbătă, 14 februarie 2015

Ziua Îndrăgosti(tului)ților



   Valentine's Day este Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, care se sărbatorește pe data de 14 februarie.
Ziua comemorează pe Sf. Dwynwen, sfântul patron al îndrăgostiților galezi. În Franța, o țară tradițional catolică, Valentine's Day este cunoscută simplu drept Sfantul Valentin și este sarbatorită ca în restul țărilor occidentale. În Danemarca și Norvegia 14 februarie este cunoscută ca „Valentinsdag”. Nu este sărbătorită pe o scară largă, dar mulți oameni își fac timp pentru a petrece într-un mod romantic cu partenerul de viață sau trimit o felicitare unei iubiri secrete, sursa Wikipedia

  Pentru început, aș vrea să precizez că nu fac parte din categoria celor care blamează această zi în favoarea Dragobetelui tradițional, ci consider că amândouă merită sărbătorite pentru ceea ce reprezintă, și anume Iubirea.
   
   Practic, ce înseamnă iubirea în adevăratul ei sens?

   Este acel sentiment de confort pe care îl ai în preajma acelei persoane? Acel sentiment de atașare de acea persoană?
    Sau iubirea este acea legătura care ține oameni legați timp de treizeci, patruzeci de ani, acele cupluri de bătrâni pe care le vedem plimbându-se de mână prin parcuri și ne întrebăm oare cum au rezistat atât timp împreună? <<mersi Ianolia pentru idee ;) >>

  Eu, personal, iubesc...iubesc tot ce este frumos; tot ce mă face fericit. Și tot timpul sunt mulțumit că am acel sentiment de amețeală, acel gol în stomac,mai neaoș vorbind, care mă face sa uit de toate pentru câteva secunde, minute, ore și dacă suntem norocoși și găsim acea persoană,de ce nu, ani.

  În concluzie, sunt de părere că trebuie să acceptăm ambele sărbători ale iubirii, Sf. Valentin importat și Dragobetele tradițional, pentru că în astfel de zile realizăm motivele care ne fac cu adevărat fericiți. 

vineri, 13 februarie 2015

Cine suntem?



   Cea mai bună întrebare cred ca ar fi:cine "nu" suntem? 

  Cred cu tărie că acțiunile personale ne definesc în relația cu cei din jur; ne fac superiori sau, din contră, inferiori.

   Acțiunile, vorbele, comportamentul.

  Mark Twain spunea: "În viața fiecărui om sunt două momente importante: cel în care ne naștem și cel în care realizăm de ce ne-am născut"

  Am avut, cu câteva zile în urmă, parte de un conflict verbal spontan cu cineva care, la prima impresie părea deranjat de felul meu de a fi, dar într-un final mi-am dat seama! Pe el nu-l deranja cum eram ci faptul că îl depășisem moral și intelectual, îmi place mie să cred.

  Cum mi-am dat seama?! Prin simplul fapt că la un moment dat nu mai avea argumente plauzibile, favorabile și cel mai important element, a început să folosească un limbaj vulgar.

  Eu sunt de părere că, în momentul în care, într-o discuție apelezi la vulgarități, acea discuție este pierdută deja, și nu mai are rost să continui.

  Ei bine, momentul în care renunți la vulgarități și te bazezi doar pe capacitatea ta de a-ți folosi buna creștere ca argument, atunci ai ajuns în acel moment, de ce m-am născut?

  Și de aici îți poți continua ascensiunea morala, intelectuală, umană pot spune.

  Mie îmi place să port discuții cu oamenii care prin felul lor, mă provoacă intelectual, care știu ce vor, care au aflat de ce s-au născut.
  
  Sunt de părere ca doar așa te poți înconjura de oamenii pe care îi meriți și care în același timp te merită.

Nu o să reușești sa fii cineva prin a arunca vorbe urâte în stânga și-n dreapta, nu, fii cineva prin ceea ce faci, prin ceea ce spui...Și atunci oamenii care îți seamănă și te apreciază pentru cine ești, vor sta lângă tine, no matter what...

joi, 12 februarie 2015

În viață, ai doar de câștigat, dacă ești atent.



   Cât timp îți trebuie să realizezi ce ai avut, ce ai, ce ai câștigat și ce ai pierdut?

 Asta la prima vedere, pare o întrebare retorică, dar dacă stai și analizezi puțin realizezi că nu e deloc așa! De ce?

   Păi să începem cu începutul!

   Ce ai avut, este acel minim pachet de cunoștințe cu care ai plecat pe drumul vieții, pe care ți l-ai format prin educația primită de la părinți, de la școală, prin ce ai învățat din interacțiunea cu cei din jurul tău.

  Ce ai, material sau imaterial, este rezultatul evenimentelor și al deciziilor luate de-a lungul vieții, evenimente din care ai cules informații, pe care le-ai atașat la acel pachet inițial, cu care ai pornit în viață.

   Ce ai câștigat și ce ai pierdut?

   Ei bine, aici devine totul subiectiv, pentru că fiecare din noi a avut parte de experiențe diferite, unice, dar important este că din fiecare oportunitate ratată, ai de câștigat, nu doar de pierdut pentru că, ori realizezi șansa pierdută și cu următoarea ocazie profiți de ce ai învățat anterior sau nu realizezi acest lucru, nu ești atent sau mai știu eu ce, și din acel moment vei repeta greșeala pană când îți vei da seama de ea (lecția de viață, cum să nu repeți aceeași greșeală),

  În concluzie, în viață niciodată nu ai de pierdut ci doar de învățat și prin urmare de câștigat.

miercuri, 11 februarie 2015

La Mulți Ani bloggeri din Oltenia!



   Când m-am apucat să scriu, am vrut să fie un fel de experiment, să văd ce pot face, să văd dacă sunt în stare să scriu.
 
   Încet, încet am început să cunosc niște  oameni care deja scriau de ceva vreme, și mă gândeam: or să dea cu mine de pământ de nu mă văd!

   Dar am rămas plăcut surprins! Nu a fost deloc așa cum mă așteptam!

   Din prima zi în care ne-am întâlnit, au început să îmi dea sfaturi despre ce și cum trebuie făcut, mi-au dat un feedback pozitiv pentru că am învățat, tot de la ei, că nu întotdeauna critica este negativă, menită să te doboare.
 
    Cel mai bun exemplu de cât de calzi, primitori și frumoși sunt acești oameni a fost BlogMeet-ul aniversar care s-a desfășurat  în Q Club, anul acesta împlinindu-se 3 ani de când au început să se întâlnească, aniversare la care am participat și eu și pot să spun că m-au făcut să mă simt de parcă aș fi fost la o reuniune de familie

   Am râs, am discutat, am cântat "La Mulți Ani!", am mâncat tort, pentru care îi mulțumim mamei lui GeorDan, pentru că a fost delicios;ce să mai zic? Am fost exact ca o mare, mare familie!




  După Q Club, gașca nebună s-a mutat la Facebar, unde distracția a continuat sub alte auspicii, și anume: s-a dansat pe muzica pusă de Dinu, căruia personal îi mulțumesc pentru primire, s-a băut bere la borcan, s-au făcut poze, aproape că s-a dat foc la bar.

video

  



 A fost o seara de neuitat. La Mulți Ani bloggerilor din Craiova! Vă mulțumesc pentru că m-ați primit în comunitatea voastră!

marți, 10 februarie 2015

Lista

    În primul rând, vreau să mulțumesc bunei mele prietene și colegă din lumea Blogosferei craiovene, Ianolia Marina, pentru faptul că mă face să-mi simt utilitatea, cu ceva productiv în postările mele și să îi urez multă baftă in continuare și la multe Blowjob-uri, Sex On The Beach-uri și Orgasme băute împreună...Să ne trăiești Suflețel!!!

  În al doilea rând, v-ați gândit vreodată la o listă cu lucrurile realizate in viață, la care să vă uitați din când in când și să ziceți: uite mă, că nu am trăit degeaba?
  Eu unul recunosc că nu am făcut-o până acum, convins fiind că nu am ce scrie în ea, dar rememorând anii ce au trecut, am rămas surprins.

  Mi-am dat seama că aș fi avut totuși ce scrie în această listă, e drept nu chestii foarte mari, dar nici de dat la o parte.

  Două trupe de teatru independent în care am activat, două examene de admitere la Departamentul de Artă Teatrală din Craiova, ce-i drept nu am reușit dar măcar mă simt împăcat că am încercat, am jucat într-un scurt-metraj care a fost prezentat la Luxemburg, am fost invitat și pe la emisiuni cu ceva ani in urmă, mi-am făcut prieteni, m-am distrat și acum în ultima perioadă m-am apucat de scris, și se pare că, încet încet, începe să-mi placă...

  Sper să nu se oprească aici lista mea!

  Sfatul meu este următorul:dacă nu v-ați făcut o listă până acum, nu este niciodată prea târziu.


  Vorba unui prieten bun, Damian, mai bine peste un an decât deloc.

  Așa că faceți-vă curaj, luați un pix și o foaie și faceți această listă! Nu pierdeți nimic!

duminică, 8 februarie 2015

Mulțumesc!




   Ce faci? Ești bine?

   Îți scriu rândurile astea de la birouașul cel mic din colțul camerei.  Îl mai ți minte? Trebuie să-l știi, mai ales ziua aceea în care ai vărsat sticla de suc peste toate hârtiile de le aveam pe el...Ce-am mai râs atunci....

   Dar acum toate astea sunt amintiri, amintiri plăcute, amintiri pe care nu vreau să le retrăiesc cu nimeni altcineva pentru că ar însemna să te uit și nu îmi doresc.

   De ce s-a terminat? De ce s-a terminat așa?

   Am fost ca doi actori pe scena vieții. Jucam o piesă în care cele doua personaje erau legate prin dragoste: tu stăpâna iubirii mele, iar eu sclavul pasiunii tale. Și jucam foarte bine rolurile astea.
   Cu fiecare reprezentație veneam cu ceva nou și plăcut, nu ne plictiseam niciodată, de nimic...

   Încă încerc să îmi dau seama ce s-a întâmplat? De unde ai venit, încotro ai plecat?

   Ai apărut ca un erou din cărțile de benzi desenate, exact când aveam cea mai mare nevoie de cineva, de cineva care să mă asculte, să mă înțeleagă, să mă țină de mână...Dar toate astea au plecat odată cu tine.
 
   Poate e mai bine așa; dar m-ai lăsat gol, fără chef de viață, fără nimic în suflet...Gol...Sec!

   Mi-a luat ceva timp să îmi dau seama de ce am fost parcă în comă, nu simțeam nimic, nu auzeam nimic și pe nimeni.

   Dar mi-am dat seama că trebuie să-ți mulțumesc într-un final pentru că mi-ai arătat ce înseamnă dragostea în adevăratul ei sens.

   De aceea ți-am scris această scrisoare, să îți mulțumesc.
 
   Mulțumesc că m-ai învățat să trăiesc, că m-ai învățat să iubesc...

   Mulțumesc pentru tot!
 
 

vineri, 6 februarie 2015

Nu avem timp

      Trec pe lângă clădiri în ale căror geamuri mi se reflectă imaginea, în care se reflectă imaginea întregului mediu în care ma aflu. Mă opresc și mă uit.

    Unde se grăbesc toți? Unde se grăbește lumea? Unde se grăbește viața? Am uitat cumva cum se trăiește frumos?

   Ce înseamnă fericirea?

   După părerea mea, fericirea se află în îmbrățișarea celor dragi, în râsul unui copil, în culegerea unei flori. În tot ce ne înconjoară. Dar dacă ne grăbim tot timpul, asta nu înseamnă că pierdem toate lucrurile frumoase care trec pe lângă noi?

   Faceți un experiment, mergeți pe stradă și uitați-vă la oamenii de lângă voi, oamenii care trec pe lângă voi!

    Ce înseamnă să trăiești frumos?

    Să râzi tot timpul, să spui o vorbă bună prietenului aflat în impas, să petreci timp inconjurat de oamenii pe care îi iubești și care te iubesc la rândul lor.

    La celălalte întrebări nu am găsit răspuns. Poate nu există dar dacă va opriți o secundă din fuga voastră spre un anumit lucru, poate găsiți de zece ori mai multe lucruri care merită făcute, privite sau de ce nu, ascultate... 

joi, 5 februarie 2015

Butterfly effect

 „În teoria haosului, efectul fluturelui este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie.”, sursa Wikipedia.
  

 Dacă ați avea posibilitatea să vă întoarceți în trecut, ați schimba ceva la viața voastră, ați lua alte decizii?

   Dacă da, credeți că ar fi bine?
  
   Eu cred cu tărie că totul se întâmplă cu un motiv, și că nimic nu merită schimbat decât atunci când  se ivește ocazia. Un fel de "butterfly effect". Orice bătaie din aripi a unui fluture poate declanșa un tsunami!

  Dar, dacă am avea posibilitatea,să știm că prin schimbările pe care le-am face în trecutul nostru, am reuși să îndreptăm lucrurile spre un făgaș mai bun și tot ce s-ar întâmpla ar duce la, nu știu, o redresare financiară mondială sau la găsirea unui leac pentru o boală incurabilă, ați merge în trecut să faceți face acele schimbări?  

miercuri, 4 februarie 2015

Decizii în viață

   Ce faci în momentul în care ești pus în situația de a-ți alege drumul în viață?

   Când știi că de alegerea făcută depinde tot viitorul? Alegi să iți construiești o carieră, o viață sau rămâi ancorat în prezent și faci aceleași greșeli pe care le-ai făcut până acum, involuntar zici tu, cu toate că nu sunt benefice?

   Eu cred că poți încadra unele greșeli nevinovate, făcute din primul impuls, acela  natural, ce apare din cauza unor amintiri, unor trăiri din trecut.

   Vi s-a întâmplat să vă simțiți ca și cum v-ați fi trezit dintr-o comă profundă în timpul căreia auzeați toată lumea cum vă spunea să încercați să vă reveniți, să depășiți un moment anume; moment pe care îl căutați în arhiva amintirilor proprii și nu reușeați să dați de el?

  Nu trebuie să răvășiți toate dosarele de amintiri pe care le aveți, trebuie doar să căutați un fir anume de amintiri pe care să îl urmăriți și veți găsi ce căutați. Acel moment  X, acea întâmplare care v-a blocat și v-a refuzat dreptul de a evolua, de a crește frumos, alături de oamenii frumoși pe care nu ați avut ocazia să îi vedeți până atunci lângă voi.

  Și mă întorc la întrebarea inițială: Ce faci în momentul în care ești pus în situația de a-ți alege drumul în viață?

  Tot ce trebuie să faci este să te uiți bine în jurul tău să vezi ce ai în momentul acela lângă tine și  îți garantez că alegerea va fi cea corectă.

   La mine a mers. Baftă!!!

marți, 3 februarie 2015

That day




   În acea dimineață, când s-a trezit, el deja plecase la birou. Îi lăsase cafeaua aburindă pe noptieră și un bilet lângă: „Te iubesc și îți mulțumesc că îmi faci toate diminețile frumoase!”

   După ce și-a băut cafeaua, a început să se pregătească pentru servici, gândindu-se cât de norocoasă era că are pe cineva atât de special și iubitor în viața ei.
    
   În timp ce se îmbrăca, a observat un bilet lângă oglindă. L-a luat cu mâna tremurându-i de emoție și deschizându-l, îl citește cu ochii în lacrimi: „Vrei să fi soția mea?” 

  Asta își dorise din prima zi de când se întâlniseră și iată că marea și mult dorita întrebare în sfârșit venise. Totul i s-a părut rupt din povești, parcă, în ziua aceea. Nici aglomerația din trafic, nici mulțimea de dosare care trebuiau rezolvate, nimic nu mai conta. Nu se gândea decât la propunerea lui.

  Voia să fugă la el la servici, să-l ia în brațe, să-l sărute, să-i strige în gura mare „DA, DA, VREAU SĂ FIU SOȚIA TA!”

   Nici nu putea sta concentrată asupra cazurilor pe care le avea de rezolvat. Nici poftă de mâncare nu mai avea. Tot ceea ce voia era să ajungă acasă și să îi dea răspunsul.

luni, 2 februarie 2015

Cafeneaua...

 
   O chema Rosanna.

    Pe tot timpul vacanței se gândise la acea promovare. Era tot ce își dorise și pentru asta muncise din greu. Devenise, în urma unui concurs, asociată la firma de avocatură la care lucra de ceva  timp. 

   Trebuia să plece în alt oraș, să rupă toate legăturile cu viața ei de până atunci, dar nu gândul ăsta o speria cât faptul că trebuia să își lase mama singură, fiind singurul ei sprijin. De tatăl ei  nu mai știa nimic de când le părăsise și își făcuse altă familie în alt oraș. Nici nu-l mai căutase vreodată.

  Când a ajuns în oraș, nu cunoștea pe nimeni. Avea doar o adresă la care trebuia să se prezinte a doua zi și să se apuce de lucru. Și cum mai avea timp destul până seara, a decis sa viziteze ce era de văzut prin oraș: Biblioteca orașului despre care auzise că ar fi impresionantă, muzeele de artă, istorie...

  După o zi de plimbări, făcându-i-se foame a decis sa găsească un local mai ieftin în care să mănânce ceva  și să bea o cafea bună.
  
   Mergând agale pe trotuarele pline cu oameni grăbiți, atenția îi este atrasă de o cafenea micuță, ce nu sărea in ochi. dar care avea ceva, acel  ceva ce îi atrăgea atenția,  care îi amintea de casă...

 De cum a intrat a fost înconjurată de mirosul fin al cafelei, așa că s-a așezat la o masă mai retrasă, a cerut o cafea și a început să citească o carte pe care o adusese cu ea....

duminică, 1 februarie 2015

Îngerul....

      Era o zi posomorâtă de toamnă. Ploua. El se plimba pe străzi necunoscute, neumblate, pustii la ora aceea. Se plimba și se gândea. La ce? La Ea...

   O văzuse prima dată în cafeneaua la care se oprea zilnic în drumul lui către servici. Din ziua aceea s-a îndrăgostit pentru întâia oară la prima vedere. Era îmbrăcată simplu, elegant, avea o frumusețe fadă, o frumusețe simplă, naturală. Asta i-a atras atenția. Nu era ca toate celelalte, fardată prea strident pentru el, acestea nu-i atrăgeau atenția, poate doar pentru o distracție de-o seară.
   
   Dar ea nu era așa, ea era altceva, pe cât de simplă era, pe atât de frumoasă. Cu ea voia cu totul altceva, voia să vorbească, voia să se plimbe, să o țină în brațe, să trăiască alături de ea.

   A întrebat-o pe vânzătoare ce știe despre ea, cum o cheamă, cu ce se ocupă, orice pentru el era important. Singurul lucru pe care l-a aflat, a fost că era din alt oraș, se mutase de curând și că venea zilnic acolo.

    „O altă gâsculiță de la țară”, și-a zis „ar trebui să-mi pice repede în plasă”. Și a plecat înspre birou făcându-și promisiunea ca a doua zi va încerca să intre în vorbă cu ea. La serviciu, toată ziua s-a gandit la ea, cum să facă, ce să îi zică, ce să o întrebe. Numai asta avea in cap: cum să o cucerească?

A șaptea zi....



   Duminică după-amiază, stau în pat,butonez telecomanda televizorului și beau ceai cald. O zi perfectă. Ce poate fi mai liniștitor?

  Și Dumnezeu s-a odihnit duminica.

    După mine e cea mai frumoasă zi...Asta până nu începe vecinul de deasupra sa mai repare ceva prin apartament.S-a stricat tot!!!

   Și atmosfera odihnitoare și starea de bine, absolut tot. În astfel de momente  îmi vine să mă duc peste el și să îi bag ciocanul ăla undeva, scuze de limbaj dar  chiar este deranjant. Voiam și eu să stau liniștit, să nu fiu deranjat de nimic dar se poate? Normal că nu!!!!
    Mi se părea normal să anunțe cu ceva timp înainte, să știe lumea la ce să se aștepte.

   
Acum nu am altceva de făcut decât să aștept să se termine hărmălaia asta și să încerc să mă uit liniștit la tv, să imi beau ceaiul pe care evident trebuie să îl reîncălzesc.


  Măcar sper sa fie vreun film bun la tv altfel mi s-a stricat toată ziua din cauza vecinului prea harnic care se pare că vrea sa reconstruiască tot etajul la cât zgomot face.