Nici nu știu cat este ceasul...Mă simt de parcă aș fi prizonier într-o celulă în care nu străbate nicio rază de soare, o rază ce m-ar face să stiu ca trăiesc, că dincolo de pereți ăștia care parcă se strâng în jurul meu și mă sufocă încet, încet...
Întind mâna și sper să găsesc ceva, pe cineva...orice...oricine, acel lucru sau persoană care să mă facă să trec peste rutina asta de zi cu zi care mă obosește, rutină ce mă vlăguieste și mă seacă de optimism și putere...
Dar ce se aude?
Parcă ar fi o bătaie din aripi...îmi încordez simturile...ascult...
Liniște...posibil să o fi luat-o razna?
Se aude din nou...încerc să mă ridic, să descopăr de unde vine și încotro se duce dar mă împiedic de propria mea neputiință și cad din nou...
Liniște din nou...A fost doar o parere!
Dar a fost atât de reala, atât de aproape încat am simțit-o pe propria-mi piele!!!
Nu...nu se poate sa mi-se fi părut, trebuie să fie ceva acolo, în întuneric, ceva ce traiește, ceva ce îmi dă curaj să merg mai departe...să simt că trăiesc...
Încerc să mă ridic din nou...nu mă pot mișca, am corpul și mintea blocată, nu pot face nimic...nu pot să reacționez în vreun fel...încerc să strig ceva dar nu pot articula niciun cuvânt....
"Trebuie să mă trezesc", îmi spun, " este doar un vis urât din care trebuie să scap..."
Întinde mâna, ajută-mă, te rog!!!!!
Ajută-mă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu