Zilele Craiovei 2016

Ca să fiu cinstit, nu am fost la toate evenimentele desfășurate cu ocazia Zilelor Craiovei, în afară de concertul lui Ștefan Bănica jr. de sâmbăta seară și la adaptarea rock a operei Carmen de Georges Bizet, făcută de cei de la Opera Română din Craiova duminică seară, ultima zi a evenimentului.

   Și nici nu regret sincer, având în vedere ce am auzit în jurul meu de la minunații locuitori ai Craiovei.

    A fost de ajuns să merg duminică să văd “Carmen” pentru a trage niște concluzii evidente pentru oricine care are un minim de bun simț  și anume, în afară de un procent de 30% din cei prezenți acolo strict pentru operă, restul erau cei ce se adună la orice eveniment, doar de dragul de a ieși din casă pentru a avea ce povesti, cum că ei au fost la operă și au ascultat niște “disperați” pe scenă(și da…am folosit cuvăntul corect), cum cataloga un “împătimit” al culturii din Craiova.

   Ca să nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic cu nimeni, oricine este liber să asculte orice îl face să se simtă bine, este liber să spună orice vrea, atâta timp cât nu deranjează pe cei din jurul său.

   Și eu, unul, m-am simțit oarecum poluat fonic de cei din jurul meu, cei pe care i-am descris mai sus, ,pentru că eu venisem să văd și să ascult ce se întămpla pe scenă.

     Cât despre opera în sine, ce să spun…Un spectacol încărcat de emoție, un décor modern, doua motociclete( Harley-Davidson, dacă nu mă înșel), câțiva cunoscuți pe scenă(și mă mândresc cu asta :D) și la final, tradiționalul foc de artificii ce ne incânta în fiecare an , de parcă am fi copii…

   Una peste alta, a fost un sfârșit de săptămână reușit,în care am avut de toate, concerte, prieteni pe care nu-I mai vazusem de ceva timp, distracție si cam tot ce a trebuit…

    Și la final, dar nu în ultimul rând aș vrea să mulțumesc pentru poze celor de la CameraMedia și colegului meu CostinelMitrache.

Am crezut că...

             Și da…te-am plăcut din prima zi in care te-am văzut! Și da…recunosc faptul că mi-a fost teamă să îți spun, de parcă s-ar fi sfârșit lumea dacă o făceam! Și da…într-o zi mi-am făcut curaj și am făcut-o!

       Am zis tot ce simțeam, de ce nu-am făcut-o până atunci, puțin temător totuși, îmi era frică de reacția ta, de ce vei zice sau cum vei primi această confesiune.

       Și da, ești singura in fața căreia am avut acest curaj, nu știu de ce, credeam ca într-adevăr meriți mai mult și din nou nu știu de ce am crezut că eu sunt făcut pentru tine.

       Dar…din nou am aflat de ce mi-am construit un mare zid în jurul meu. Ai avut TU grijă să îmi arăți de ce am ajuns să nu am încredere in mine, m-ai făcut să redevin cel care eram înainte, și anume tipul acela temător care din nou nu are încredere în el care nu are curaj să spună ceea ce simte in preajma cui într-adevăr merită și îl merită.

       Sincer nici nu știu dacă să îți doresc să vezi că poate meritam puțin mai multă atenție din partea ta și să vezi că nu sunt un looser(nici nu știu ce caută acest cuvânt în vocabularul meu dar mersi că l-ai adus în actualitate) care făcea cum ziceai tu doar de dragul tău(poate aici a fost problema), pentru a sta mai mult in preajma ta, dar astea sunt detalii pe care tu le-ai omis, sau să te las în ignoranța ta colosală, ignoranța ce te face sa crezi că doar prin prisma faptului că te așezi la o masă deja toată lumea este mult mai fericită.

       Să-ți spun ceva, mică domnișoara, nu ești Soarele în jurul căruia se învârte Pământul, nici măcar nu cred că ar trebui să fac această comparație când vorbesc despre tine dar hey…sunt scriitor, defect profesional, ce să zic!?! Acesta e avantajul meu în fața ta, nimeni nu va ști despre cine vorbesc, în afară de tine, fapt ce reflectă un soi de diplomație!

      

       Dar uite, alt lucru pe care l-am făcut pentru tine, fără să-mi dau seama…niciodată nu am scris un articol, despre orice domeniu sau orice persoană deci, ar trebui să te simți mândră și eu totuși să-ți mulțumesc…

        Cred că te-ai regasit in ce am scris mai sus dar poți sta liniștită, nu aștept nici un semn de la tine, doar am vrut să îți arăt că  dacă îmi acordai puțin credit, poate, repet, poate…vedeai că am ceva de oferit.

         Și cu asta am încheiat: îți doresc tot binele din lume și să fii fericită în continuare!

       

Noaptea Muzeelor Deschise 2016

        După cum știați, sâmbătă 21.05.2016, s-a desfășurat Noaptea Muzeelor Deschise în toată țara, așa ca, înarmat cu bună dispoziție și împreună cu doi colegi, Costinel Mitrache și Emma Săvulescu, am încercat să facem un tur al muzeelor din Craiova.

        Și am început de la Casa Universitarilor, clădire construită in decursul sec. al XIX-lea (cea dintâi mărturie despre casă datează  din 1833), și care a fost, in fapt, locuinta primarului Craiovei din acea perioadă, N. Romanescu( n.1855, decedat la 31 august 1931) și ajunsă in stadiul final, cunoscut de noi azi, in anul 1903.

         Graţie funcţiei de primar al oraşului Craiova, N. Romanescu a venit în contact cu personalităţi de seamă ale României, propria casă fiind un cadru ales de găzduire a unora dintre numeroasele sale întâlniri. Astfel, i-au fost oaspeţi Nicolae Iorga şi George Enescu, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Elena Văcărescu, C.A. Rosetti, Alexandru Macedonski .

        După ce am terminat de vizitat Casa Universitarilor, am pornit agale, schimbând impresii și păreri, asta in pauzele de vorbit la telefon ale Emmei, către Muzeul de Artă.

          Odată ajunși acolo am ramas uimit sa vad  o mare de oameni. Am rămas placut surprins să văd foarte mulți tineri, dornici de cunoaștere,care așteptau liniștiți, în coloană să le vină rândul să intre în muzeu.

           Muzeul de Artă din Craiova este amplasat în Calea Unirii nr. 15. Înființat în anul 1908 sub numele de Pinacoteca Alexandru și Aristia Aman, va deveni în 1954 Muzeul de Artă Craiova. Muzeul este adăpostit într-un palat în stil baroc târziu, monument de arhitectură, construit în 1900 - 1907, inaugurat în 1909, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau. Palatul a fost donat statului în anul 1936. Clădirea are și o valoare memorială: în 1913, în această clădire a fost găzduit regele Carol I și familia sa, între 19 septembrie - 9 octombrie 1939, aici a fost găzduit guvernul polonez aflat în refugiu, în frunte cu Eduard Smigli-Ritz iar între 5 noiembrie - 25 decembrie 1939 a fost găzduit președintele Poloniei, Ignacy Muscicki. 

             

          Și cam atât am apucat sa vizităm, pentru că a trebuit sa punem pauză la tur, deoarece am avut un Constantin de sărbătorit și nu aveam cum să-l ratăm, dar dacă vreți să vizitați muzeele din Craiova, ele au ușile deschise în fiecare zi între orele 10.00-17.00 și vă așteapta cu foarte multe informații utile.

 Pentru mai multe poze accesați link!

It's over!

      În cameră era semi-întuneric.

     O adiere de vânt flutura perdeaua trasă peste o fereastra deschisă ușor, fereastră ce nu facea față valului de fum, ce se formase de la pachetele de țigări fumate în așteptarea ta.

     Nici nu știu ce zi era, dacă nu mă înșel era chiar duminică...și da, nu mă înșel, se împlineau aproape trei ani de când ne întălnisem  prima dată.

     Mai ții minte?

     La terasa din Centrul Vechi, tu stăteai la masa alăturată, erai cu grupul tău de prieteni. Dar din câți erați, tu ai fost singura care mi-ai atras atenția în mod special din cauza râsului tău care nu avea nimic special în afară de faptul că mă făcea să răd  fara sa vreau. Era un răs molipsitor...

    Sună telefonul, este Andrei care vrea să mă anunțe de un chef la care suntem invitați deseară.

    

    Sincer nici nu mai știu de ce ai plecat, țin minte doar că mi-ai zis că mi-e mai bine așa, fără tine și că o să îți mulțumesc într-o zi pentru alegerea ta.

    Cred că tocmai am ajuns in acea zi, în care trebuia să îți mulțumesc, dar nu o s-o fac!

    Nu am nici un motiv să îți mulțumesc, ba din contra, cred că ar trebui să te ocolesc toata viața pentru a nu fi tentat să arunc pietre dupa tine pe stradă când te văd, pentru cât am tras să îmi revin după plecarea ta, in trombă aș putea spune…

     Ba, am gasit un motiv să îți mulțumesc…da…chiar l-am găsit, și anume că am învățat că nu trebuie să te încrezi în fiecare  “Te iubesc” pe care îl auzi!

    Dar din nou, nu am să o fac, pentru ca meriți nici cea mai mică atenție din partea mea, singurul sentiment pe care aș vrea să îl încerci este cel pe care l-am trăit eu când ai închis ușa după tine fără să îmi mai spui nimic.

  

    Și acum te las să-ți trăiești in continuare viața ta perfectă în care nu ai vrut să-mi faci și mie loc

   Au revoir!!!!