Eu unul, personal, nu știu ce s-a întâmplat, doar că
nimic nu mai este ca la început. Mă comport de parcă acum am ieșit din grotă,
sau cel puțin așa pare la prima vedere, cum spunea un prieten, mă faultez in
neștire…
Ce am pățit,
ce am făcut, unde m-am pierdut pe drum, nu știu să vă spun, cert este ca nimic
nu mai este cum era acum câțiva ani, când puteam comunica fără probleme cu
oricine despre orice…
Acum parcă
totul ar fi ceva filozofal, îmi place să despic firul în patru de parcă
consecința ar fi sfârșitul lumii și nu o experiență nouă de viață din care aș
putea învăța ceva…de parcă ar depinde tot restul vieții mele…
De unde
pleacă acest articol?
Acum câteva
zile m-am pomenit cu o „fostă” amică de-a mea, căreia îi făcusem o simplă
invitație la cafea/suc/bere ș.a.m.d. ,că să nu o mai întreb de așa ceva, că ea
nu are chef de relație(?) acum
și că mai bine îmi spune de la început, ca să evite orice interpretare.
Am rămas
perplex, vă jur!
După care, al doilea eveniment, alt personaj
secundar îmi spune același lucru…
Zic: este ceva în aer!...Sau cele două se
cunoșteau și s-au vorbit.
Nu vreau să
credeți că mă plâng în vreun fel sau că mă victimizez oarecum, doar că îmi pun
următoarea întrebare:
Chiar sunt
atât de ok încăt toate “demoazelele”
nu-și doresc a mă pierde ca prieten sau ar trebui să mai schimbe placa asta cu
bun prieteni?
